Despre un baiat.....MARE!

A venit şi a stat de vorbă cu noi, aşa cum a promis, deşi...intrase în direct la mai toate televiziunile, unde spusese cam aceleaşi lucruri. Bunul simţ l-a făcut să nu vorbească astăzi prea mult, avînd în vedere că federaţia îi organiza mîine o conferinţă de presa. Se simţea că e agitat, şi sincer...cum să nu fii agitat, dupa o zi în care telefonul ti-a sunat non-stop, o zi în care nu aveai cum să nu răspunzi, o zi în care, poate nu ai avut timp nici să îţi auzi la telefon...familia, dar ai vorbit o zi întreaga cu..toata presa. Da, stiu...riscurile meseriei, veti spune. Si veti mai spune ca a vorbit cu toata presa...pentru TOATA tara. Corect. Si totusi...

Si totusi...uneori îmi e ruşine că sînt ziarist. Îmi e ruşine mai ales în momentele în care uităm să fim umani. Sînt acele momente în care refuzi să îl înţelegi pe celalalt, accepţi o "înţelegere" pe care nu o respecti. Răzvan a acceptat să intre în direct la televiziuni, a acceptat sa vorbeasca si cu noi, dar peste tot...a vut o singura rugaminte, sa nu ii fie puse intrebarile la care nici el nu are inca un raspuns. Ei bine...exact acelea i-au fost puse. Nu a rugat în schimb pe nimeni să nu discute despre tatal lui, mai ales nu in contextul acesta. A mizat probabil pe bunul simt al fiecaruia. Ei bine...exact in felul asta s-au facut speculatiile. Ca nationala va fi condusa dim umbra de Mircea Lucescu, cel care a stat in spatele tuturor rezultatelor bune obtinute de Razvan.

Baiatul lui tata este OM MARE. Baiatul lui tata a ajuns selectionerul României si...cum spuneam mai devreme, e nedrept să îi amintim acum...de tatal sau. NU ASA! Nu o merita nici fiul...si nici tatal.

Stiti, dupa amiază cînd am mers la stadion...l-am intrebat daca nu crede ca se va vorbi la un moment dat despre Mircea Lucescu, ca fiind tatal lui RAZVAN, şi nu invers. A zimbit...s.a gindit puţin...iar apoi mi-a spus rizind..."Melania, astea sînt intrebari venite de la Bucuresti....gata, te-am scos de la suflet". El a glumit, cu siguranta. Dar...mi-a parut rau ca nu a realizat ca...era pentru prima data cind cineva punea problema in felul acesta. Ulterior...a constientizat-o. Sint convinsa. Pe moment insa...s-a multumit sa spuna zimbind "Eu sunt mîndru că am un astfel de tată şi cred că şi el este mîndru că are un astfel de fiu. Şi cînd spun asta mă refer în primul rînd la relaţia specială pe care noi doi o avem, dincolo de meseria pe care o practicăm amîndoi". Ce simplu si frumos, nu? Ca intre un tata ...si un fiu. Ca aproape intre orice tata...si orice fiu. Pacat ca nu intelegem uneori asta! E atit de simplu...

Si cum spuneam....eu asta ii doresc lui Mircea Lucescu...sa ajunga sa fie TATAL lui Razvan Lucescu, antrenorul care...si care....si care....

Lumea evolueaza si intr-o astfel de lume, copiii isi intrec parintii. Iar parintii se bucura pentru ei.

Un zimbet...trist!

Ei bine...am cîştigat la Vaslui. Şi totuşi, nu mă pot bucura aşa cum mă bucuram de regulă, pentru o victorie a FC-ului. Într-un mod ciudat, totul îmi pare umbrit de ceea ce s-ar putea întîmpla ACUM, sau la finalul acestui campionat. M-am saturat de bucurii şi satisfacţii pe termen limitat. Nu simt liniştea. Nu ştiu de ce. Linişte la FC Braşov, pentru mine, înseamnă Răzvan Lucescu. Şi linişte, şi siguranţa că...aici, la Braşov, se va face treabă. Era un fel de...garant. Dacă el va pleca...ce vom face? Cîţi din cei care au umplut stadionul...nu vor avea un deja-vu? Eu una...il am deja. Îmi vine din ce în ce mai des în minte ce imi scria Radu la comentarii la un articol din Monitorul: "Ok, am facut echipa, am promovat, ne batem de la egal la egal cu granzii, si apoi Razvan pleaca, se duce totul de ripa si retrogradam iar". Doamne...cit l-am mai contrazis. Dar voi aveti forta sa credeti ca va fi altfel? Daca da...dati-mi si mie din ea. Eu nu vreau sa ajunga FC Brasov o echipa "de pluton". :(

E ciudat să vă scriu EU despre asta. Tocmai eu, care vă spuneam că trebuie să mergem la meciuri, indiferent de situaţie, de cine şi de unde sînt veniţi antrenorii sau jucătorii. :( Normal că voi mai merge la meciuri, dar simt un regret enorm că nu ştim să apreciem oamenii şi munca pe care o fac, atunci cînd îi avem lîngă noi, sau culmea, muncind pentru noi. Şi asta e...cu bătaie lungă, nu e pentru publicul fantastic din ultimele etape.

Prima dată, după muuuultă vreme, cînd am auzit pe Tineretului scandîndu-se Răzvan Lucescu, m-am bucurat foarte tare pentru el. Era un semn că, deşi mai tîrziu, braşovenii au înţeles că prezenţa lui la Braşov cîntăreşte enorm. Păcat însă, că doar ei au înţeles acest lucru. Dacă Răzvan va pleca, voi reveni, aici sau în ziar, cu un articol în care voi exprima clar şi răspicat ceea ce simt.

Şi NU, nu e o "oda" pentru Răzvan! E o realitate care (mă) doare!

Gata...avem blog!

Ei bine...gata, am blog. Ati vrut un blog unde sa stam de vorba, gata...avem blog. :) Sincer, o sa o spun din prima clipa. Blogul se numeste "trairidintribuna", fara a avea insa ca si continut doar trairi din tribunele stadioanelor sau ale salilor de sport. Va fi un blog in care voi posta despre ce imi vine. E drept, probabil ca se va discuta mai mult despre sport si despre cum simte fiecare ce vede la meciuri.
Am evitat ca adresa sa fie "melaniagavrila" pentru simplu motiv ca, desi eu postez, de participat participam mai multi la el. Asadar...ce sa spun, deocamdata am ales "nuante" in care sa zicem ca ma simt eu confortabil. Pentru o perioada (luuunga) sper sa nu aveti pretentii grafice de la mine, sa vedeti filmulete sau...mai stiu eu ce. Mi-ar placea sa fac si asta, dar sincer, nu ma pricep. Inca. :)
O sa va intrebati probabil, de ce nu am facut din blogul personal, unul cu tenta profesionala, si...o sa va raspund sincer. Pentru ca, in ciuda faptului ca scriu zilnic in ziar, nu ma simt pregatita să fac publice niste rinduri cu ceea ce simt/traiesc/gindesc dincolo de munca. Iar daca incet-incet voi ma veti cunoaste si voi incepe sa scriu si despre "altele", inseamna ca mi-ati dat incredere ca...POT face asta. Chiar si...AICI! :)