Un Craciun...minunat!

"Craciunul nu consta in a ne deschide cadourile catre cei iubiti, cat a ne deschide inima catre ei" (Janice Maeditere)

SI

"Cine nu are Craciunul in adancul inimii sale , nu il va gasi niciodata sub un brad de Craciun" (Roy L. Smith)

Sint absolut convinsa ca toti cei de aici...stiti sa pretuiti si oamenii nu doar darurile pe care le primiti de la ei, si asta va face sa va deschideti inima catre cei dragi din jur. De asemenea...stiu ca toti aveti spiritul Craciunului in suflet...si nu il cautati sub brad. Poate nu mereu stiu sa va arat ca imi sinteti dragi, dar asta nu inseamna ca...nu imi sinteti. Si nu doar de Craciun simt asta, insa poate ca doar de Sarbatori...apar si v-o spun. :( Vina mea...

Va imbratisez pe toti!!! Un Craciun ca pentru sufletul vostru...


PS: Ce sa mai spun? Ce as mai putea spune cind m-am trezit din nou in situatia de a nu putea intra pe blog pentru ca, GHICI...am uitat parola. :) Dar daca nu as pati mereu asta, parca nu as mai fi eu, nu?

O vara enervanta

Cam asa descriu eu ultima luna, mai ales in ceea ce priveste segmentul profesional. Cuvintul de ordine este "enervant". Nu se intimpla nimic, sau nu ceva care sa ne bucure. Nu putem sta linistiti si sa ne amagim ca "va fi bine". Apar zvonuri...evident...neconfirmate. Ai certitudini...pe care nu le poti da, ca deh...ajungi sa te mustre constiinta ca faci mai mult rau decit bine. Mai e si caaaaald (acum acum, nu, insa...).

Ufff...vreau vacanta. Vreau la maaaaaare...Si vreau ca atunci cind ma intorc sa avem antrenor, transferuri, ECHIPA...si sa putem visa frumos. Frumos rau de tot...:)

PS: Nu ma refer doar la FC Brasov, da? :)

Am cistigaaaaat......

...cite o bere/suc/iaurt/inghetata...de la toata lumea. Hihi...vezi, Cuni...mai bine nu mai spuneai nimic, ca am ajuns sa cistig fara voia mea. :P

Noi nu sintem normali!!!!

Adica...ne pornim greu, dar si cind ne pornim, uite ce iese....ajungem sa avem nevoie de mai multe postari pe zi, ca sa avem unde sa ne desfasuram cu comemntariile. Nu stiu cine mai face asta pe un blog, insa noi clar nu avem cum sa stam in tipare. :))

Ce sa spun? Acum m-am trezit, ma si mir ca am dormit atita...asa ca...scriu rindurile astea inainte sa ies din camera. Vedeti ce ati facut din mine? Am deschis calculatorul...si primul lucru pe are l-am facut a fost sa intru pe blog.

Gata...v-am pupat...o zi frumoasa. Ne auzim noi...:)

Mai multe dovezi...:)

Inca de la incalzire am luat lucrurile in serios, nu? :)))


Cuni...concentrat la maxim...


Adica...CE? Va imaginati ca puteam incepe altfel, fara sa ne salutam adversarii???


Ultimele indicatii...:))


Eeee...ce ziceti de "banca" noastra??? :)


O mai fi mult??? Nu de alta, dar...noi ne gindim deja la sucul si berea de dupa meci...:))


Si acum...surpriza lui Cuni pentru voi. Si-a dezvaluit identitatea. Deci...el este cel "real", cel din poza aceasta...:))

PS: Ioana....multumim din suflet ca ne-ai facut vedete, da??? :)

Joaca de-a handbalul!

Ei bine...ne-am facut o dambla. Ne-am jucat de-a handbalul. :)

Am pornit de la o glumă. Apoi gluma a devenit un plan. Şi în nici patru ore....planul a devenit realitate. „Mă, că tot vorbeam pe terasă, ce ziceţi, vă băgaţi mîine la un meci aşa...de distracţie? E o pauză la turneu şi trebuie umplută cumva. Ce zici....sună lumea şi vezi!", îmi zice Miha (Miha-mingea) la telefon, la nici o ora după ce ne despărţisem cu toţii. Şi...am sunat. Primul om...Cuni. „Hahaha, tu vorbesti serios...cum să jucăm noi? Dar...dacă nu e glumă...eu mă bag. Hai că îl sun şi pe Puiu....“, se amuza Cuni copios.

Evident, Puiu a zis da, a luat-o şi pe Iulia (despre care o sa auziti cu siguranţă peste cîţiva ani). Hehe...în cîteva minute ne făceam echipă. O sun pe Vio...care nici nu a clipit după ce m-a întrebat: „Şi joc cu tine în echipă? Dacă da...normaaaaal ca vin, abia aştept“. O sun înapoi pe Miha să îi spun că e ok. Între timp, aveam deja şi alţi colegi, veniţi pe altă filieră. Noi cu joaca de-a handbalul. Ei...cu handbalul. Dar...staaaaţi, să nu pară că noi am fost chiar toţi pe dinafară. Am avut şi noi fetele noatre. Andreea şi Miha (alta Miha, nu Miha-mingea, de aici de pe blog).

Oricum...una peste alta, noroc cu oamenii aceştia care nu numai că ştiu handbal, dar se mai şi antrenează. Nu de-alta, dar după 5 minute am fost prima care a cerut schimbare. Meciul îmi părea oricum numai asa..."de distractie"...nu. :)) Adica...vreau să spun că adversarii de la Făgăraş aveau şi scheme de joc, erau cu alergatul la modul serios. Să nu mai vorbim de apărare. Maaamă, mamă....am rezistat eroic şi CINCI minute. Hai că ne-am distrat. Am mai intrat pe parcursul meciului...cînd apele s-au mai liniştit şi au mai obosit şi adversarii. :)) Am gîndit strategic. Şi eu...şi colegii mei. Cum care colegi? DE ECHIPĂ! Hehe...Cuni, vezi că tu ai de recuperat. Data viitoare nu vei mai fi schimbat din poartă. Asta pentru că acum la meciul nostru "de debut" ai ales să stai mai mult pe bancă. Motivul? „Să nu pierdem la scor mare!". Care scor, Cuni? Interesa pe cineva? Eram între prieteni şi ne distram. E tot ce contează, nu?:))

Aşadar...„Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întîmple!“. Ei bine...noi ne-am dorit să jucăm handbal. Trebuia să ne dorim altceva??? Ei bine...NU! Vă mulţumesc tuturor pentru duminca aceasta frumoasă şi pentru sîmbăta care a precedat-o.

PS: O să avem şi poza de grup, da? Imediat ce intru in posesia ei...o postez.

Un an....peste NOI!!!!

Pfff...a trecut un an si..nici macar nu am remarcat asta? E un cliseu, dar parca a fost ieri, insa...in acelasi timp....parca a fost dintotdeauna. Nu am simtit niciodata ca va cunosteam doar virtual, iar acum nu ma simt de parca ati fi cei cu care vorbesc din cind in cind. Ma simt bine in preajma voastra, si imi place sa cred ca si invers este la fel.

A trecut un an in care mi-am facut prieteni si sper sa mai treaca ani in care aceste relatii sa se dezvolte frumos. Atit de diferiti, si totusi...atit de LA FEL! Imi sinteti dragi. Toti!

Va multumesc tare mult ca ati petrecut, uneori, acest an...si cu mine. Va pup cu drag!!!

PS: Multumesc, Puiu!!!!! Nu am mai rezistat sa astept pina se face 23, sa scriu la un an...si o luna. :) Si multumesc Ovidiu ca si daca te-ai prins despre ce e vorba, nu ai spus. :)

Interviul vietii mele...

Sint "neserioasa"....

...recunosc, asta este. Dupa cum bine vedeti, noi folosim acest blog pentru a discuta, nu pentru ca voi sa cititi ceea ce postez eu. Nu? :) Ufff...ce bine ca m-ati inteles si ca nu imi cereti postari dese. Nu de alta, dar indragostita cum sint (nu-i asa Cuni? nu-i asa, Puiu?) s-ar putea sa nu imi iasa cine stie ce. Asa ca..in lipsa de inspiratie, am postat acum ca sa il salvez pe Puiu. Nu de alta, dar daca ajungeam la 200 de comentarii, iar nu mai gasea raspunsul meu la "201".

Gluma e gluma, dar JOI, ne vedem la sala si sper din suflet ca fetele sa faca nu un meci bun si sa bata si o echipa mai bunicica, nu? :)

Cintec pentru prieteni....

Am fost joi seara, la concert la Compact. INCREDIBIL!!!! Stiu, nu are legatura cu sportul, insa consider ca aici, intre prieteni, putem discuta despre orice subiect, nu? Pina la urma..blogul se numeste "Trairi din tribuna si nu numai", nu? Concertul a fost la Sala Sporturilor deci...m-am scos. Se pretează să scriu aici. Am trait toate astea...in tribuna. :)

In fine...nu asta e important, ci tot ce contează şi ce vreau să împart cu voi, este uimirea pe care am avut-o, văzînd în sală foaaaaarte mulţi copii. Şi nu, nu greşesc spunînd asta, pentru că, fetiţiele alea care cîntau cît le ţinea gura, nu aveau mai mult de 10 ani, credeţi-mă. M-a uns la suflet să văd nişte copile cîntînd melodii cu care am crescut eu. Eu, care teoretic aş fi putut avea lejer un copil de 10 ani.

Văzînd ce am văzut şi auzind ce am auzit, nu pot decît să trag o concluzie simplă: copiii sînt uşor de modelat. Important e ce le "dai" acasă. E valabil şi la sport. Şi în teren. Şi în tribună. Îi spune atitudine. În zadar aduci cu tine la stadion un copil, pe care îl ţii în preajma grupului tău, grup care îşi bagă şi îşi scoate tot meciul, şi ai apoi pretenţia să nu îţi înjure. Tot în zadar e să te audă pe tine cum urli nervos cînd ceva din teren nu îţi convine, aceeaşi atitudine o va avea şi el într-o situaţie similară. Iar acea situaţie s-ar putea să nu mai fie pe stadion...ci oriunde altundeva. Mi-ar plăcea ca părinţii de azi, să crească suporterii de mîine....frumos. Să îi vedem peste 5-10 ani cîntînd şi la bine, dar mai ales la rău.

Îmi venea să îi felicit pe părinţii acelor fetiţe care erau aseară la Compact. Însă...erau multe, şi singure. Sau poate păriţii "vegheau" de la distanţă, de undeva din sală.

Aaaa...să nu uit. A fost o sală aproape plină, o sală caldă. O sală umplută cu oameni care au dat 30 de lei pentru a intra să vadă un concert al celor de la Compact, şi să îl asculte în deschidere pe Adrian Sărmăşan, un interpret folk cu o voce foarte bună. Mie mi-a plăcut.

Hai că nu e totul pierdut, nu? SE POATE!!!!

Un Paste fericit!

Ok...sa incep!!!! Imi sinteti intr-atit de dragi toti, incit am considerat ca macar atit pot sa fac si eu pentru voi, sa va urez niste zile de Paste linistite, frumoase si cu caldura si liniste si in suflete, printr-o postare, nu printr-un comentariu lasat la postarea anterioara.

Ce sa va spun? Am facut acest blog pentru mina de oameni cu care vorbeam pe site-ul ziarului, iar acum va simt si mai apropiati pe toti cei de atunci, dar si pe cei care s-au alaturat ulterior. Pentru toate astea, nu pot decit sa va multumesc. Sper din suflet sa nu uitam unii de altii, sa ne revedem aici mereu cu drag, dar si sa trecem de spatiul acesta virtual, si sa ne revedem cu placere si in afara lui.

Va pup pe toti cu drag! Paste fericit!

Gindirea pozitiva!!!!!!

Cica sa gindim pozitiv, da? Cum spunea Rares....la fotbal batem Ceahlăul cu 3:0, ajungem în finala Cupei, o mai si cîștigăm și iaca s-a salvat sezonul.

La handbal, nu numai ca batem Rapidul, dar vom cistiga si cu Resita si cu Buzaul.

Despre mine, ma indop in continuare cu medicamente, termin sulul de hirtie igienica pe care il am pe birou (deh, ce sa ma mai incurc cu servetele in care sa suflu nasul, hirtia e mai finaaaaa - haha!!!), ma rog ca lotiunea asta pentru frectie sa scoata naibii raceala din mine...si revin in forta si salvez situatia aici pe blog...unde v-am cam lasat de izbeliste dragii de voi.

Offff.....

Vreau imn...

Merg de ani buni pe stadion. Recunosc, la început nu îmi plăcea. Oamenii înjurau mult. Erau o mulţime de...teribilişti care se legau de noi. Eram fete şi...era ceva ciudat. Avem o reţinere şi să cobor singură de masa presei şi să trec printre ei. Acum e altfel. A trecut vremea şi oamenii s-au mai schimbat. Într-o lume nebună, îmi pare că...la meci e altfel.La meci la FC Braşov. Ei mă ştiu pe mine şi eu îi ştiu pe ei, chiar dacă poate habar nu au de asta. Trec pe lîngă ei înaintea fiecărui meci. Sînt mai mereu aceiaşi. Şi mă simt apropiată de ei. Sînt în galben. Şi negru. Sînt frumoşi. Sînt altfel. Le zîmbesc adesea şi ei îmi zîmbesc mie.

Îmi place la meci la FC Braşov. Pentru că oamenii care vin la stadion m-au făcut să aştept cu nerăbdare momentul acela din meci în care ei strigă "Steagu!Steagu!", sau...FC BRASOV!!!. Nici nu vreau să mă gîndesc cît de minunat ar fi să aud un stadion intreg cintind, şi ce emoţie mi-ar transmite. Ar fi frumos.Atît de frumos....

Vreau imn. Din tot sufletul meu.

Ok...ok...

...se impune o noua postare, doar ca acum voi scrie doar atit...ca sa putem discuta.....

Bum...bum...bum!!!!!

Cosmin mi-a dat un link, a lăsat un comentariu, si aşteaptă o parere, cu care nu sînt de acord în totalitate. Îi voi răspunde aici, prin această postare, nu de alta, dar la comentarii s-au strîns deja prea multe. Ei bine, ca sa ne lămurim, pe unul dintre site-urile lui, şi anume www.kronsport.ro, a scris un articol (cautati-l mai jos in pagina, ca este acolo), în care se referea la „tobele si goarnele“ din dotarea unei grupări de suporteri braşoveni.

Ok...e drept, gălăgia este infernală, mai ales dacă mai vin şi oaspeţii cu galeria lor, şi te nimereşti în mijloc între cele două (eu am păţit-o). Însă sincer, îmi amintesc sirenele pe care le avea la un moment dat galeria de la volei masculin. Îţi ţiuia capul două ore după un astfel de meci. Şi deşi ne deranjau pe toţi, ele tot au rămas acolo în tribună, făcînd acelaşi lucru...:)

Aş prefera şi eu cîntatul, aş prefera scandările, „valurile“ şi aplauzele, dar nu pot merge atît de departe, încît să pot spune că acele tobe şi goarne ar trebui „interzise“ în sală sau la patinoar. Să fim serioşi, era o vreme, cînd în PAUZA unui meci nu reuşeai să te înţelegi cu cel de lîngă din tine din cauza muzicii dată la maxim.

Aşadar...ca o concluzie PERSONALĂ. Decît să aud înjurăturile din tribună (hihihi) prefer să suport gălăgia aia care DA, şi pe mine mă scoate din minţi. Însă...vorba unui amic "nu eşti la teatru, nu?".

Viitorul arata bine, nu?

A meritat!

Mă uitam la ele şi am retrăit momente de cînd eram şi eu junioară şi mergeam la meciuri la „ălea mari“, cum le spuneam noi. Doamne, ce ne mai plăcea să fim toate în treninguri la fel. Ce mai conta că trecuseră înainte pe la nu ştiu cîte generaţii şi că sînt rupte şi cusute, decolorate şi lărgite. Aveam trening şi...eram handbaliste.

Cam aşa erau şi "buburuzele" astea mici, azi dimineaţă. Emoţioante şi mîndre. Şi...roşii în obraji. De emoţie, de bucurie, de efort...ce mai contează. Erau frumoase. Şi...se mai fac. :) Sînt junioare IV, şi se pregătescu cu....Doamna. Cita mindrie pentru ele.

Despre meciul Rulmentului, o să scriu în ziar, am mai spus una alta, aşa că nu are sens să postez acum. Simt însă nevoia să povestesc un lucru care m-a emoţionat foarte tare. Şi...norocul meu că nu a durat mult, pentru că mi-ar fi dat lacrimile, şi spun asta fără exagerare. DA! Sînt empatică. Asta e. :)

Se terminase meciul Rulmentului, cu prima victorie a echipei de cînd a fost preluată de Mariana Tîrcă, iar bucuria şi descătuşarea atinseseră cote maxime. A fost aruncată în sus de fetele de la Rulmentul, iar apoi au intrat în scenă cele mici. S-au lipit scai de ea, au luat-o în braţe şi o pupa fiecare pe unde apuca. I-au dat lacrimile. Plîngea. Nu ştiu dacă erau lacrimiri de fericire, dar erau cu siguranţă lacrimi sincere. Nu ai cum să mimezi asta, în faţa unor...copii. Se bucurau pentru ea şi cu ea, iar ea se bucura la rîndul ei, că poate să plîngă. Chiar şi în faţa lor.

A meritat!

Nu reuşesc!

- nu prea reuşesc sa ma adun sa scriu o postare
- nu prea reuşesc sa îmi "revin" si sa accept ca gataaaa, incepe mîine campionatul si va fi o zi plinaaaaa
- nu prea reuşesc să mai fiu "coerentă" in gînduri şi gîndire
- nu prea reuşesc să fac cererea aia de concediu
- nu prea mai am dispoziţie sa ma enervez pentru asta
- nu prea mai ştiu să mă „regăsesc“ în contextul asta
- nu prea reuşesc să trec de starea de "disperare" actuala, insa cred că totul va trece după primul meci si mă voi obişnui cu ideea că...am fost o fraieră, şi am lăsat timpul să treacă


NU sint suparata si nici trista. :)) Am obosit BRUSC. S-a intimplat in clipa in care am constientizat ca...doua colege sint de luni in concediu, iar eu mai am o gramada de zile, pe care, din pacate...nu le-am luat. INCA!

Ştiu ca nu asta va intereseaza pe voi, dar pentru ca sintem "prieteni virtuali" trebuie sa ma ascultati, nu? Hai ca imi sinteti dragi si tocmai de asta impartasesc cu voi si starea asta. :))

PS: La postarea asta putem vorbi despre ORICE, nu e cazul sa fim "pe subiect", da?

Atunci cind imaginile vorbesc...

Ii multumesc anticipat lui "razastegaru", cel care a facut acest videoclip. Felicitari! Imaginile vorbesc de la sine...:)

Dar unde dragoste nu e...

...nimic nu e.

Doamne...cit mi-as fi dorit ca FC Brasov sa fi jucat ASTAZI acasa...si sa aud pe stadion aceasta melodie. :) Intiatiava prietenilor lui Mitel este laudabila. Cei de la Puma au avut la rindul lor o idee geniala, am vazut videoclipurile facute in Italia si Anglia. Superb.

Nu mi-am permis sa postez pe blogul meu videoclipul respectiv, cu fanii stegari, am luat insa aceeasi melodie. Cu dedicatie pentru...voi. :) Poate va voi dedica saptaminal cite o melodie. :P

PS: S-a nimerit sa fie de "Ziua indragostitilor". Nu ma declar un fan al acestei zile. O accept si...atit. :)

Scurt şi la obiect!

Despre Rulmentul voi scrie puţin. Voi scrie scurt, şi la obiect.

Ce a fost, a fost, nu putem trăi din aminterea vremurilor în care, în faţa unei săli arhiplină, ne băteam cu Oltchimul pentru campionat. A trecut. Acum ne batem cu Bacăul şi Rapidul ca să evităm retrogradarea. O ştiu eu, o ştiţi şi voi, şi e bine că măcar cădem de acord că, orice ar fi, trebuie să ţinem capul sus şi să mergem mai departe. O strig de fiecare dată. Nu vreau să retrogradăm. Şi nu cred că o să retrogradăm. Dar dacă o să se întîmple cumva asta, eu tot în sală voi fi la meciuri, şi tot voi scrie despre echipă. Ca mine gîndesc o mulţime de oameni. Oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu mai veneau la sală. Acum au revenit. Sînt acolo meci de meci, cu pumnii strînşi. Pe ei îi apreciez, poate mai mult, decît îi apreciez pe cei care veneau la meciurile din cupele europene. Pentru că ei au înţeles că acum, mai mult decît atunci, echipa are nevoie de susţinere. De încredere. Şi de răbdare.

Uneori mă simt...stînjenită!

Eram la sală, acum cîteva zile şi pedalam pe o bicicletă. A venit şi s-a aşezat lîngă mine spunînd „Te ştiu de cîţiva ani, te mai vedem la meciuri cu microfonul în mînă (ceva mai demult), sau cu agenda, cum treceai şi mergeai să iei interviuri. Voi nu plătiţi intrare, nu? Şi staţi acolo...sus, nu?“. Zîmbetul lui, deşi sincer, m-a făcut să mă simt uşor stînjenită.

Da, nu plătim bilet. Da, stăm „acolo sus“. Acolo unde...uneori nu îmi place. Nici pe stadion. Şi nici la sală. Şi dacă la sală îmi mai pot permite să stau sus, între suporteri, pe stadion e mai complicat cu căile de acces. Nu vreau să vorbesc despre ce înseamnă presa la noi. Cu siguranţă vom vorbi la comentarii despre asta. Vreau doar să mă cunoaşteţi din acest unghi. Să ştiţi cum gîndesc şi cum simt. Să ştiţi că nu îmi place să văd colegi de breaslă care cad în extreme, indiferent de echipa cu care ţin.Şi pe care, nu am „voie/dreptul“ să îi judec. Nu sînt o „delicată“. E frumos şi la teatru, dar îmi place şi pe stadion sau într-o sală de sport în care se cîntă/scandează atît de frumos. Nu îmi cereţi însă, să îmi placă să aud în jurul meu înjurături, huiduieli, feţe încrîncenate. Indierent de locul în care stau să urmăresc un meci.

Mai spun, sau ştiţi deja? Uneori...mă simt...stînjenită!

PS: Citeam ieri, pe net un interviu cu Cristian Tabără, care spunea că s-a săturat de „jurnalismul de sentinţă“. Şi eu.

Despre suporteri. Şi ultraşi.

Discutam aseară, pe site-ul ziarului cu Mitel şi Puiu, despre suporteri şi ultraşi, despre asemănările şi/sau diferenţele dintre ei, şi...uite aşa, am ajuns să fiu „somată“ (gluma, da? ) să scriu despre asta. Recunosc, dacă trebuie să scriu despre SUPORTERI, pot vorbi mult, şi bine, dacă însă, e nevoie să scriu despre ultraşi...mă pierd. Poate nu ştiu clar să fac diferenţa. Poate nu înţeleg fenomenul. Pentru mine ultraşii sînt tot suporteri, dar un pic mai înverşunaţi. Dacă greşesc să fiu contrazisă, şi să mi se explice şi mie diferenţa. Cum îi spuneam lui Puiu, eu cred că un suporter, al lui FC Braşov, să zicem, care simte cu adevărat „galben-negru“, poate simpatiza fără probleme şi cu...Steaua, Dinamo sau...Alba Iulia, nici nu contează ce altă echipă. Un ultras, niciodată nu poate simpatiza cu nimeni (mă refer la alte echipe, evident). Un ultras e cel pentru care există doar alb sau negru. În cazul nostru...galben. Sau negru. Fără culori.

Îmi place să cred că Braşovul are...SUPORTERI. Şi spun asta, nu pentru că a fi ultras e ceva rău. Ci doar pentru că, de cele mai multe ori sînt tineri. Şi le stă atît de bine în...culori. Fără să conteze că e vorba de roşu, albastru, verde sau violet. Să simtă în culori. Să poarte culori.

Mi-e dor de un meci, cu stadionul plin. Mi-e dor de...cei în galben şi negru, pe care îi vedeam rîzînd în jurul stadionului. Da, la stadion, e atît de frumos să fie mult galben şi negru. Chiar dacă, uneori, eu mă îmbrac cu o geacă roşie. La meciuri simt galben şi negru. Indiferent de geaca de pe mine sau fularul de la gît. Şi da, mă declar suporter.